Razvan Burz

de Razvan Burz

Renunțăm la comentariile vizitatorilor

Am decis astăzi, după multiple încercări și reveniri asupra deciziei, să închidem complet comentariile la Burzcast. Poate că ne vom răzgândi la un moment dat, eventual în urma altei politici, dar până la alte notificări în acest sens, comentariile vor fi închise complet pe website-ul Burzcast.

Motivele

Tocmai ce am migrat website-ul Burzcast pe un sistem complet realizat in-house, făcut exact pe placul nostru, care corespunde strategiei Burz Media și a mea referitoare la acest proiect/produs, pentru următorii 5 ani. Noul site are o structura a bazei de date exact calibrată pentru conținutul oferit, respectiv audio - prin podcast, articole și video, un panel de administrare care oferă minimul de funcționalități necesare, dar fără ca să lipsească vreuna necesară și fără o grămadă de mentenanță necesară, precum în cazul WordPress-ului (cum era înainte).

Noua strategie pentru 2019 - 2024 facilitează mult focusul pe conținut prin reducerea timpului necesar mentenanței platformei. Acest lucru este valabil și în alte divizii ale agenției noastre. Producerea de conținut este susținută, așa cum am menționat și în episodul 75 prin construcția unui studio in-(my)-house de unde să pot produce episoade fără să fie o încurcătură cu colegi, familia sau alte părți mai puțin implicate în partea de conținut.

Postez însă conținut sub o formă sau alta de peste 11 ani, în special conținut text. O parte din el a fost preluat și păstrat pe site-ul Burzcast. Din păcate, însă, în toți acești 11 ani nu am avut prea multe comentarii deși traficul pe site nu a fost de neglijat. Mai mult, nu am avut comentarii nici la episoade ale podcastului sau la video-uri, în general.

Când spun că nu am avut comentarii nu mă refer la 1-3 comentarii ici-colo ci la feedback pe măsura valorii oferite prin conținut. Și deși apreciez foarte mult pe fiecare ascultător, vizitator, cititor sau follower, nu îmi pot da seama, exact, unde procedez bine sau care e strategia optimă sau necesarul de conținut fără un feedback din partea ta! Facem strategia raportată doar la cifre, număr de ascultători, trafic, rapoarte empirice.

Decizia

Tot din podcastul Burzcast, precum și din altele, știi despre colaborările mele cu Cosmin Tătaru, care îmi spunea că are aceeași nemulțumire referitoare la feedback sau comentarii. Consumatorii sunt fie leneși fie pur și simplu nu stă în cultura noastră românească să procedăm în acest mod și să lăsăm un feedback de orice fel.

Mai rău, am primit unele exemple de la amici din domenii similare care nu doar că nu au primit niciun fel de feedback când a fost cerut, dar oricând nu era cerut apăreau păreri contradictorii, complet neavizate sau nesolicitate, inutile sau puerile.

Nici colegul Florin Roșoga de la "Antreprenori care inspiră" nu mai acceptă comentarii pe site, deși numărul ascultătorilor și subscriberilor săi este superior celor al Burzcast. Motivele: recitește mai sus.

Până acum am utilizat diferite sisteme de comentarii: de la cele oferite de platformele pe care a fost plimbat website-ul Burzcast sau site-urile și blogurile personale, până la sisteme specializate cum este cel pe care tocmai l-am închis, Disqus - pe care îl consider cel mai bun sistem de comentarii third party.

Așa cum menționam și în partea legală, postată în secțiunea de Termeni și condiții, [...] scopul nostru este de a găzdui conversații interesante cu oameni inteligenți, interesați de subiectele oferite, cinstiți și respectuoși. Astfel, going forward, am decis să suprimăm complet comentariile, scopul nefiind atins.

Dacă ai lăsat un comentariu, îți mulțumesc! Există, în continuare multiple plaforme de social pe care atât eu cât și colegii putem fi contactați, încât considerăm benefică (având la dispoziție datele de mai sus) închiderea comentariilor pe acest website. Cel mai facil mod de contact este formularul de contact, adresa noastră de email sau platforma de micro-blogging, Twitter. Păstrarea activă a comentariilor, cel puțin pe acest website, fiind complet inutilă și consumatoare de resurse.

Îți mulțumesc.

Spor la succes, alt text

Ultimele două articole
Razvan Burz

Despre Razvan Burz

Răzvan este antreprenor online, senior software engineer, cu o vechime de peste 13 ani în software și web development, tată, soț, consultant pentru companii din România și din afara țării, maker, public speaker, podcaster (de peste 10 ani), vlogger și blogger (de peste 11 ani). Răzvan conduce și gestionează echipele business-urilor sale care cuprind Burz Media, Burzcast și Burzware.

Poți obține conținut audio, video și text adițional exclusiv prin Burzcast™ VIP

Fă parte din comunitatea VIP, împreună cu alte sute de români minunați!

Abonează-te la newsletter!