Burzcast podcast audio
Episodul 54 – Expert pe LinkedIn

Postat în data de: 15 dec. 2016

Găzduit de către: Răzvan

Durată: 45 minute

Categorii: Podcast

Invitați: Nicoleta Benga


Episodul 54 – Expert pe LinkedIn
5 (100%) 21 voturi
Episodul 54 – Expert pe LinkedIn

Prezentarea episodului 54

 

Am vorbit cu Nicoleta Benga despre realizarea unui profil corect pe LinkedIn. Nicoleta este Account Manager pe Marketing Solutions la LinkedIn și ne-a vorbit despre ce să faci și ce să nu faci pe platforma LinkedIn și cum să realizezi profilul tău pentru a putea apărea mai ușor în fața celor care caută experți ca tine.

 

Am întrebat-o pe Nicoleta la ce ajută să ai un profil LinkedIn și ce avantaje are un astfel de profil, având în vedere că această platformă numără 460 de milioane de utilizatori profesioniști.

Nicoleta a prezentat strategia LinkedIn, declarată, pe termen lung: de a aduce (a conecta) profesioniștii cu cei care au nevoie de serviciile lor, indiferent de felul în care sunt oferite aceste servicii. Am aflat și cum te poți poziționa ca expert pe LinkedIn.

Există și cunosc și eu multe persoane care au un profil abia început. Nicoleta ne-a spus ce înseamnă să ai un profil bun, actualizat și cum te poate ajuta un profil actualizat de LinkedIn să atragi mai multe contacte, apoi parteneri de afaceri și contracte, indiferent că te afli de partea angajatului sau de partea angajatorului. Ideea este să apari în topul rezultatelor atunci când cineva caută servicii precum cele ale tale sau experți ca tine.

Am aflat de la Nicoleta modul în care se poate interacționa pe LinkedIn. Nicoleta ne-a spus apoi care sunt avantajele unuia dintre cele 4 tipuri de conturi Premium și când merită să cumperi o subscripție. Răspunsul scurt este că nu este nevoie să utilizezi o subscripție decât în anumite cazuri.

Foarte multă lume postează pe LinkedIn precum pe Facebook. Află ce trebuie și ce nu trebuie să faci pe această rețea. Ține cont de faptul că este o rețea profesională.

La final, Nicoleta ne-a recomandat un tool de productivitate pe care îl utilizează zilnic și apoi cartea "The Ultimate Question", de Rob Markey și Fred Reichheld.

  Ascultă pe iTunes

Trimite prietenilor

Ce înveți din Burzcast #54

  • Ce este rețeaua profesională LinkedIn
  • Ce nu este rețeaua profesională LinkedIn
  • Ce faci și ce nu faci pe LinkedIn
  • Cum îți poți realiza un profil corect pe LinkedIn
  • Cum te poziționezi ca expert pe LinkedIn
  • Cum apari în topul rezultatelor căutărilor pe LinkedIn
  • Ce este un cont LinkedIn Premium
  • Diferențele dintre un cont LinkedIn Premium și unul neplătit

Sponsori & afiliați

  • Burz Media™
    Burz Media™ este o agenție internațională de social media și new media, care conectează brandul tău la consumatorii acestuia.

Îți mulțumim pentru că ne ești alături, la Burzcast!

Îți mulțumim pentru că ai fost alături de Răzvan și în episodul 54.

Dacă ți-a plăcut acest episod, spune despre Burzcast și prietenilor și ne poți ajuta cu un review onest pe iTunes. Rating-urile și review-urile podcastului sunt extrem de utile și le apreciem. Acestea contează în ranking-ul podcastului, iar gazdele și invitații le citesc pe toate.

Îți mulțumim încă o dată și te apreciem! Te așteptăm în episodul următor!

Înscrie-te la Newsletter

Avem și un newsletter cu care te ținem la curent cu tot ce înseamnă tehnologie, productivitate și management. Curat, fără spam, fără reclame!

Abonează-te la newsletter