Burzcast podcast audio
Schimbare de strategie la Apple

Postat în data de: 30 Apr 2020

Găzduit de către: Razvan Burz

Durată: 53 minute

Categorii: PodcastPodcast #BTT

Invitați: Paul Ardeleanu


Schimbare de strategie la Apple

Prezentarea episodului 84

 

Am discutat si tratat, impreuna cu co-hostul meu, Paul Ardeleanu, zvonurile si posibilitatea ca Apple sa treaca de la arhitectura Intel la aritectura ARM, pe CPU-uri proprietare, pe care le-a licentiat si le utilizeaza de ani de zile in iPhone, iPad si Apple TV. Am tratat ce inseamna acest lucru pentru utilizatori, developeri si cum acesta ar putea reprezenta un pas in spate pentru ca apoi sa reia avantul pe o noua arhitectura.

 

Am discutat, alături de co-host-ul meu, Paul Ardeleanu, despre ce fel de performanțe ne va putea oferi noul Mac, care ar putea apărea pe arhitectură ARM, licențiată de către Apple de la Qualcomm?

Într-adevăr, în testele sintetice, procesoarele ARM prezente pe iPad-uri și iPhone-uri (și Apple TV-uri) sunt superioare celor Intel de pe Mac-uri și MacBook-uri, dar și sistemele de operare sunt mult diferite și, încă în acest moment, destinate diferitelor tipuri de utilizări.

Deși Apple insistă că poți utiliza un iPad Pro pe post de orice computer (vezi reclama cu "What's a Computer?"), există încă multiple limitări în ceea ce privește aplicațiile disponibile sau compatibilitatea cu acestea.

Am discutat, tot aici, despre o posibilă versiune lite de XCode sau versiuni destinate iPad Pro de Logic Pro X și Final Cut Pro X. Totuși nu văd cum ar putea rula un Windows în Bootcamp, deci cred că acela ar cădea și rămâne în urmă.

În urmă cu 6-7 ani, Microsoft a încercat "oceanul cu degetul" și a vrut să realizeze un sistem de operare, Windows RT, care să ruleze pe ARM. Am avut, câteva luni, o tabletă ASUS, care dispunea de Windows RT și rula pe ARM. Am avut ocazia să testez și Microsoft Surface-uri și nu am fost super încântat. Destul de repede Microsoft a renunțat complet la Windows RT. Oare Apple va reuși să facă o treabă mai bună pe procesoarele sale ARM?

Trebuie să ținem minte că, la ultima migrare de la PowerPC la Intel, Apple aștepta după Adobe și Microsoft să porteze aplicațiile lor pe noua platformă.

Oare vor păstra Apple doar o parte din device-urile lor pe Intel și altele le vor trece pe ARM, să zicem tot ce nu este "Pro", precum MacBook Air, Mac Mini și iMac?

Mă gândesc și sper, că dacă există acum atâtea zvonuri despre această migrare, inclusiv cea menționată de către Mark Gurman, Apple va face ceva anunț la WWDC 2020 (în varianta exclusiv online).


Îmi place foarte mult Apple și îmi plac produsele lor și toate serviciile pe care le ofera și în România. Mi-ar părea rău ca, din anumite decizii ale acestora, să fiu nevoit să trec la alte sisteme de operare sau platforme și device-uri, precum Linux sau Windows.

La finalul zilei, oricât de mare fanboy Apple aș fi, vreau ca să îmi pot duce la capăt munca fără prea multă fricțiune. Nu doresc să fiu doar un fanatic, care nu vede alternative și sper ca această tranziție să se facă cât mai corect și cu capul pe umeri, așa cum au procedat cei de la Apple de fiecare dată, în trecut (mai puțin în cazul iOS 13 și macOS Catalina, pline de bug-uri și la 10 luni după lansare).

Nu cred că sunt singurul care, în această situație gândește pramatic și mai putin fanatic. Altfel spus, sunt loial doar muncii mele și pot alege orice tehnologie îmi permite să fac acel lucru cât mai repede și simplu cu putință, deoarece scopul meu final nu este să mă joc cu sau încerc un produs foarte elegant ci să îmi văd de treabă și, apoi, de viață.

  Ascultă pe iTunes

Trimite prietenilor

Ce înveți din Burzcast #84

  • De ce ar putea trece Apple pe noua arhitectură
  • Ce procesoare ar putea utiliza Apple în noile Mac-uri
  • Cum ar putea afecta această schimbare de arhitectură pe utilizatori și developeri
  • Cât de posibilă este această migrare pe noua arhitectură
  • Ce impedimente ar întâmpina Apple pentru a trece la ARM, de la x86

Asculta pe Spotify


Burzcast pe Spotify

Îți mulțumim pentru că ne ești alături, la Burzcast!

Îți mulțumim pentru că ai fost alături de Razvan Burz, Paul Ardeleanu și în episodul 84.

Dacă ți-a plăcut acest episod, spune despre Burzcast și prietenilor și ne poți ajuta cu un review onest pe iTunes. Rating-urile și review-urile podcastului sunt extrem de utile și le apreciem. Acestea contează în ranking-ul podcastului, iar gazdele și invitații le citesc pe toate.

Îți mulțumim încă o dată și te apreciem! Te așteptăm în episodul următor!

Înscrie-te la Newsletter

Avem și un newsletter cu care te ținem la curent cu tot ce înseamnă tehnologie, productivitate și management. Curat, fără spam, fără reclame!

Abonează-te la newsletter